Dordeduh

Pândarul

Întăresc mănunchi cu lumea
În nod întărâtat de soartă.
Fir' de bice asmuțite
În brâu de veghe se încinge.Întăresc mănunchi cu lumea
În nod întărâtat de soartă.
Fir' de bice asmuțite
În brâu de veghe se încinge.
Când calea lumii-mi sorocise
Cârma s-apuc în a purcede,
Și-n pas măsor, un dor ușor,
Ce cuprinde depărtarea
Și se-ntinde hăt în zare;
Peste punte, cufundată-n neguri,
Peste țărmuri neademenite.
Pășind alături de însuși duhul,
Sunt pândarul ce-și țese singur soarta.
Vremea-mi este vrerea firii,
De duh ușor și-n suflet gol,
Neamestecat în voie.
Făr' de nume și făr' de râvnă,
Însemnări ce timpul curmă.
Făr' de vise și făr' de urmă,
Mă-ncuvințez în a sorții mână.
Înăsprit de însuși duhul,
Sunt pândarul ce-și ochește soarta.